În cadrul Târgului Internațional al Producătorilor din Agricultura Ecologică, a avut loc un concurs de gastronomie ecologică, sponsorizat de BioHumusSol. Responsabilă pentru organizarea acestui concurs, dar și pentru stabilirea legăturii cu elevii din licee a fost Camelia Popa – Inspectoratul Județean Bacău (ISJ Bacău).
4 echipe entuziaste, formate din elevi de liceu, și-au demonstrat talentele culinare în fața juriului, format din Casis Dumitru, Gonzales Joaquin și chef Pârcălabu Susana. Concurenții au avut la dispoziție oră jumătate pentru a pregăti preparatele pe care să le prezinte în fața juriului. Toate preparatele au fost create din produse ecologice, proaspete și gustoase.